Am crescut într-un sistem care m-a învățat să performez, să fiu disciplinată și să funcționez chiar și atunci când lucrurile nu erau okay. Mult timp, asta a părut o calitate.
Am început apoi viața de student în Canada. Un loc nou, țară nouă, continent nou, un început pe care îl așteptasem mult. Dar, la scurt timp, anorexia nervoasă a început să ocupe din ce în ce mai mult spațiu. Atât de mult, încât a ajuns să decidă în locul meu. A trebuit să îmi îngheț primul an de facultate pentru a mă putea ocupa de sănătatea mea.
Nu a fost o decizie ușoară și nici una pe care o spun fără emoție. Dar a fost necesară.
Îmi doresc să urmez medicina. Sunt atrasă de felul în care funcționează corpul, creierul, boala și vindecarea – nu doar din perspectivă teoretică, ci umană. Poate tocmai pentru că am văzut cât de fragile pot deveni lucrurile atunci când mintea și corpul nu mai lucrează împreună.
În paralel, scrisul a fost mereu un refugiu. Îmi place să citesc, să învăț lucruri aparent inutile, să mă pierd în subiecte ciudate, greu de explicat altora. Îmi place să pun ordine în haos prin cuvinte, liste, idei și întrebări.
Am creat acest spațiu pentru că, în România, se vorbește prea puțin și prea superficial despre tulburările alimentare. Și pentru că știu cât de singur te poți simți când nu găsești cuvinte care să te reprezinte. Nu scriu ca expert, ci ca cineva care trăiește asta și încearcă să înțeleagă, pas cu pas.
Acum…
| Citesc | The Handmaid’s Tale (Povestirea cameristei) |
| Mă sperie | eșecul și pierderea controlului |
| Încerc să accept | că vindecarea nu e liniară |
| Cânt | la pian si vioară |
| Mă ține în viată | neuroplasticitatea – ideea că creierul se poate rescrie |
| Observ | cât de ușor revine perfecționismul |
| Lucruri mici care ajută | cafeaua de dimineață |
| Întrebări fără răspuns | cum arată echilibrul real? |
| Melodia preferata | Dog Days Are Over – Florence & The Machine |
| Învăt | să încetinesc |
Nu e doar despre mâncare 